POVESTEA BISTRO MARGOT

Cum a apărut Bistro Margot

Povestea a început acum 15 ani, alături de colegii mei de atunci, cu care cream campanii, concepte și făceam brainstorming-uri. Cele mai lungi brainstorming-uri însă aveau loc atunci când trebuia să comandăm de mâncare și, de la o zi la alta, începusem să epuizăm toate opțiunile. În fiecare zi, mâncarea comandată părea să își piardă gustul, așa că într-o zi m-am gândit să le fac o surpriză și să gătesc. Habar n-aveam să gătesc, dar, om de Litere fiind, mi-am zis „ce poate fi atât de greu? Iau o carte și fac ce scrie acolo, sigur o să îmi iasă!”.

A fost cumva inconștiență sau norocul începătorului, pentru că nu m-am gândit nicio secundă că aș putea să eșuez, drept urmare mi-a ieșit, iar asta mi-a dat curaj să mai încerc și alte rețete și, preț de o masă, să fac niște oameni fericiți. Să ne delimităm de griul biroului măcar pentru o oră la prânz, să ne închidem în sala de ședințe, să ne creăm lumea noastră în care să facem călătorii imaginare prin intermediul gastronomiei, să discutăm despre lucruri frumoase și să ne bucurăm de micile plăceri ale vieții. Așa a apărut Bistro Margot. În fiecare zi, colegii mei veneau la serviciu și mă întrebau „și, ce avem astăzi în meniu la Bistro Margot?”. Înainte ca el să existe online, ca blog, a fost bistro-ul nostru imaginar.

Apoi, au început să mă încurajeze să scriu despre toate astea, pentru că de fiecare dată când încercam rețete noi, voiam să aflu și ce se ascundea dincolo de ele, cum fuseseră create, cine le-a inventat, cum au apărut, care era povestea lor — lucruri pe care, din entuziasm, le povesteam și celor din jur, care m-au încurajat să scriu despre ele. „Bine, dar eu nu sunt chef”, protestam eu. „Nu, dar ești un om care scrie, tu ești povestitor și trebuie să scrii povești”, îmi ziceau ei. Așa m-au convins să pornesc blogul, pe www.bistromargot.ro.

De ce Margot?

Margot, de fapt, vine de la „Maestrul și Margareta”, cartea lui Bulgakov pe care o citeam atunci când a început totul. Colegii mei citeau aceeași carte și cumva aveau împărțite personajele între ei, cineva era Behemoth, cineva era Woland, cineva era Koroviev, le lipsea Margareta. M-au făcut pe mine Margareta lor și, pentru că tocmai mă întorsesem din Franța, m-au alintat Margot. Așa că am început cumva să am un fel de dublă personalitate: Nicolle era copywriterul, omul de creație, Margot era bucătarul, povestitorul. Acum mă bucur că drumul meu s-a construit cumva în așa fel încât să pot să le îmbin armonios pe amândouă la studio: proiectele de comunicare și cele gastronomice, două direcții care pot părea diferite, dar care pentru mine înseamnă același lucru: tot creație.

Călătoria gastronomică

La început, pe blog scriam mai mult pentru prieteni. Pe parcurs însă, blogul a crescut și la masa virtuală s-au adunat mai mulți oameni decât cercul meu de prieteni, iar eu m-am trezit cuprinsă cu totul de o pasiune care, în timp, avea să devină parte integrantă din viața mea — mai mult decât pasiune, ocupație. Am început să citesc și să studiez pe cont propriu istoria gastronomiei, să încerc să învăț cât mai mult, să încerc să mă depășesc în fiecare zi. Între timp, am absolvit și o școală de bucătari în București, iar în 2017 am ajuns și în Franța, la Hautes Études du Goût, un program de studii gastronomice al celei mai vechi academii culinare din lume, Le Cordon Bleu Paris, în parteneriat cu Universitatea Reims, Champagne-Ardenne. 

Bistro Margot astăzi - mai mult decât un blog

Pornit inițial ca un proiect editorial personal, din simplă pasiune pentru gastronomie, Bistro Margot a crescut și s-a dezvoltat, de-a lungul timpului, într-un spațiu virtual dedicat poveștilor cu gust și bun-gust, convivialității și artei de a trăi frumos.

Unul dintre primele site-uri românești care au explorat, ca direcție, istoria gastronomiei și studiile despre gust, Bistro Margot și-a conturat o abordare interdisciplinară, în care mâncarea nu este decât un pretext pentru o conversație mai largă, ce aduce împreună vinul, călătoriile, cărțile, muzica, filmele și tot ce înseamnă “art de bien vivre”. Iar oamenii care i se alătură zi de zi sunt exact dintre aceia care gândesc și simt la fel.