Educarea gustului începe cu educarea spiritului. De ce cred asta? Pentru că ideea de gust înseamnă mult mai mult decât rețete sau simple ingrediente. Înseamnă istorie, artă, știință, simbol, înseamnă storytelling, emoție, memorie,  înseamnă spiritualitate, identitate, comunitate, patrimoniu, apartenență, act cultural și de creație. 

Toate acestea creează repere. Și cred ca avem, mai mult ca niciodată, nevoie de repere, pentru că reperele creează sens. Iar sensul este fundamentul oricărei existențe. 

Nu întâmplător, în cultura franceză există acest concept – “l’art de vivre” – arta de a trăi, pentru că a mânca se subscrie artei de a trăi. Frumos și cu sens. Deși poate că la prima vedere nu este evident, cele două dimensiuni ale gustului – cea concretă, în sensul propriu, al papilelor gustative și cea figurată, care ține de estetică, discernământ și preferințe personale, sunt indisolubil legate una de cealaltă, derivă una din cealaltă și se influențează una pe cealaltă. 

Educarea gustului începe cu educarea spiritului. Fiecare nouă experiență, fiecare nouă idee pe care o descoperim, fiecare nou spațiu pe care îl explorăm ne schimbă perspectiva asupra tuturor celorlalte pe care le-am cunoscut anterior, ne face să le privim diferit, cu un ochi mai critic și mai avizat. Atunci când cunoaștem mai mult ne raportăm altfel la tot ce am cunoscut înainte. Când orizonturile noastre se lărgesc, și gusturile noastre sunt modelate altfel, pentru că felul în care ne construim și ne populăm universul interior se reflectă și în afara noastră: în viziunea noastră despre lume, în alegerile pe care le facem, în drumul nostru, în viața noastră.