Toscana: casa lui Dante, a lui Petrarca și a lui Bocaccio, pământul influenței familiei di Medici, tărâmul artei renascentiste și al vinului roșu, puternic și viguros. Vacanța în Toscana e ca o călătorie magică în timp și în istorie care merită făcută cel puțin o dată în viață. E unul dintre acele locuri multe și frumoase din lumea asta mare pe care trebuie să le vezi cu ochii tăi, nu doar în poze, să-i bați cărările, să-i descoperi colțișoarele ascunse și să te îndrăgostești iremediabil, căci – oricât ai vrea – nu vei putea evita asta. În Toscana, deloc întâmplător, renaști. Și ce modalitate superbă de a renaște!
Mi-am dorit să ajung la Florența încă de atunci când, pe vremea facultății, mă uitam la Hannibal împreună cu prietena mea, Alina. Mâncam împreună popcorn și suspinam la scena operei din Florența, în care Anthony Hopkins recita în stilul său unic primul sonet din La Vita Nuova de Dante. Am revăzut scena asta de atât de multe ori încât am ajuns să-i știu replicile pe de rost; în tot acest timp, nu am încetat să visez la Florența, la lumina diafană care o învăluia în imaginile lui Ridley Scott, la dealurile Toscanei și la culorile ei de toamnă, despre care se spune că sunt unice.
Zece ani mai târziu, iată că am și ajuns în Toscana. Undeva prin iunie, la prima întâlnire cu Ioana de la vacantaintoscana.ro, a început să se cristalizeze ideea primului food blog tour românesc în această zonă istorică a Italiei, în care ea locuiește de aproape 20 de ani. Nu doar că îi vorbește limba, dar îi cunoaște locurile ascunse, oamenii, tradițiile, mâncarea și vinurile, astfel încât te poate ghida să vizitezi Toscana aceea mai puțin turistică, Toscana autentică, adevărată, așa cum este ea trăită și simțită de localnici. Este exact felul în care am preferat întotdeauna să vizitez și să cunosc un loc, așa că nu am putut decât să mă bucur atunci când am plecat, în prima zi de noiembrie, în food blog tour-ul “Vacanță în Toscana”, alături de Andra de la Menta&Rozmarin, Monica de la Foodie Family și Mădălin de la Wine and Knives, să cunoaștem tărâmul Renașterii prin ochii Ioanei.
Acum, după ce am trăit-o intens timp de (doar) câteva zile, știu că a spune despre Toscana că este o poveste înseamnă prea puțin. De la o Florența tomnatică, pe care am văzut-o pentru prima dată la apus și până la dealurile din Poggio alle Ville, cu un legendar Fiat 500 privindu-le melancolic din spatele zidurilor de piatră, în fiecare zi Toscana ni s-a dezvăluit asemenea unei cărți, pagină cu pagină. Locurile, de o frumusețe răpitoare, sunt însă îmbogățite și mai mult de istoria pe care o poartă cu sine, în povești, în picturi sau în bucătării; practic, la fiecare pas pe care îl faci prin ele, istoria te copleșește. Iar istoria te poate învălui în multe forme: fie că e o impresionantă expoziție de artă la Casa di Risparmio di Firenze deschisă pentru prima oară publicului larg, fie că te trezești într-un peisaj ca în cărțile poștale la Agriturismo La Toricella, fie că este o vedere care-ți taie respirația din Turnul clopotniței al fermecătorului Pistoia, de unde se vede întreg orășelul; poate fi o plimbare printre măslinii de la Poderaccio și grădina imensă a Francescăi, pe care o muncește singură, chiar cu mâinile ei, depinzând doar de generozitatea naturii sau poate fi emoția care te cuprinde într-un frantoio, când aștepți să curgă sub privirile tale primul firicel de ulei de măsline, proaspăt ieșit de la prima presă, cald și crud, de un verde incredibil de intens. Istoria în Toscana poate însemna un espresso băut la bar, în cel mai pur stil italienesc, într-o pasticeria cu 60 de ani de dulciuri și excelență, în care îți dorești să tot revii. Sau poate însemna să cobori în timp pășind în castelul care a aparținut familiei Pazzi și să pătrunzi chiar în camera în care strămoșii lor au conspirat la uciderea Medicilor. Dar poate însemna la fel de bine și să culegi legume și ierburi aromatice din grădina unei vile din secolul al XV-lea, apoi să gătești cu ele în bucătăria renascentistă a micului paradis în care te afli, neștiind ce să faci mai întâi, fotografii sau mâncare.
În Toscana nu mergi doar ca un turist, ci acum, datorită Ioanei, mergi și ca un oaspete. Doar că, în loc să lași la intrare orice speranță, pleci de acolo încărcat de viață, de artă, de frumos, cu un singur gând în minte: cum să faci să revii în acel colțișor de rai cât mai curând. De data asta, eu mi-am lăsat în Toscana nu doar inelul cu infinit (pe care doar o întâmplare ciudată a făcut să-l pierd acolo, chiar la plecare), ci și o parte din inimă, care aproape că nu mă lăsa să mai plec. Nici avionul de întoarcere nu a grăbit plecarea: cursa a întârziat aproape 5 ore, semn că nici Toscana, furtunoasă și furioasă în ziua aceea, nu voia să ne despărțim așa ușor. Într-un final, am ajuns acasă cu o valiză ticsită cu vin, ulei de măsline și produse cu trufe, dar mai ales cu povești, amintiri și fotografii cu care să mă hrănesc până data viitoare când voi reveni în Toscana.
留言