top of page

TARTĂ CU SMOCHINE, CIMBRU, LIME ȘI FULGI DE MIGDALE



Am făcut această tartă pentru o sărbătorită care și-a dorit-o de ziua ei. Cunoștea versiunea ei inițială, pe care o mai pregătisem și pe care apucase să o guste.


De data aceasta, am făcut câteva schimbări, pentru surpriză: în noua variantă m-am oprit la cimbru, pe care îl aveam proaspăt în ghiveci, chiar pe pervazul din bucătărie și mi s-a părut o adiție foarte plăcută. Pentru siropul de turnat peste frangipan am folosit lime, într-o perioadă în care între mine și lămâia verde se legase o poveste de dragoste așa frumoasă, încât aș fi turnat sucul ei peste orice. În fine, pentru că aveam niște fulgi de migdale care tot zăceau pe rafturi fără să fie cumpărați cu un scop anume, m-am gândit că s-a ivit o ocazie bună să fie și ei de folos cu ceva, iar ideea nu s-a dovedit a fi rea deloc, pentru că s-a completat foarte bine cu frangipanul, și el tot pe baza de migdale.


De data această, am încercat tarta atât în variantă mare, cât și în miniaturi - niște tartelettes care au avut, de asemenea, mare succes. În total, feedback-ul pe care l-am primit a fost unul pozitiv, plin de entuziasm și apreciere, fapt care mă face să împărtășesc rețeta și cu voi.




INGREDIENTE: 


pentru aluat


125 g de unt la temperatura camerei, tăiat cubulețe

80 g de zahăr pudră

1 praf de sare

250g de făînă

2 gălbenușuri

semințele unei păstăi de vanilie

coajă de lime dată pe răzătoare

2 linguri de smântână lichidă, 32% grăsime


pentru frangipan:


250g de migdale crude și mărunțite în robotul de bucătărie sau 250g de făină de migdale

2 linguri de făină de grâu

250g de unt nesărat

250g de zahăr

2 ouă

semințele unei păstăi de vanilie

o lingură de alcool aromat (Marsala, cognac etc)


pentru sirop: 


o lingură și jumătate de zahăr

două linguri de apă

coajă de lime dată pe răzătoare

sucul unei lime


pentru decor:


coajă de lime

frunzulițe de cimbru

fulgi de migdale rumeniți


pentru umplut:

7-8 smochine proaspete (când e sezonul lor) sau conservate în borcan




PREPARAREA ALUATULUI: 


Se pun toate ingredientele în robotul de bucătărie și se mixează până când se formează un aluat nisipos, care este apoi învelit în folie alimentară și dat la frigider timp de cel puțin 30 de minute.


PREPARAREA CREMEI FRANGIPAN:


Se mărunțesc migdalele până se obține o făină nisipoasă, care se amestecă la final cu cele două linguri de făină de grâu. În robotul de bucătărie se mixează untul cu zahărul, se adaugă cele două ouă, semințele unei păstăi de vanilie, o lingură de Marsala și amestecul de midgale măcinate + făină de grâu. Se mixează din nou până se formează o crema aromată pe care o trecem la frigider pentru 30 de minute.


COACEREA ALUATULUI:


Cât timp crema frangipan stă la frigider, aluatul se scoate de la rece, se întinde și se pune apoi în formă de tartă, unsă cu unt și tapetată cu făină, pentru ca aluatul să nu se lipească. Se înțeapă din loc în loc cu o scobitoare, pentru a-l împiedica să se strângă în timpul coacerii și se trece la cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 10-15 minute, până când se rumenește frumos.


PREPARAREA SIROPULUI:


După ce scoatem aluatul de la cuptor, pregătim siropul. Într-un vas punem la fiert o lingură și jumătate de zahăr, două linguri de apă, coajă de lime dată pe răzătoare și sucul stors de la un lime, apoi amestecăm ușor, până când totul se transformă într-un sirop extrem de aromat.




COACEREA TARTEI & DECOR:


Când siropul este gata, îl luăm de pe foc și îl lăsăm să stea cât timp scoatem de la frigider și frangipanul și umplem aluatul precopt cu crema migdalată. În frangipan inserăm din loc în loc, în cerculeț, smochinele tăiate felii. Turnăm deasupra siropul de lime și presăram din loc în loc frunzulițe de cimbru. Dăm apoi tarta la cuptor și o coacem aproximativ 30 de minute, în funcție de cuptor și de cât de rumenă și aurie vreți să o obțineți.


În mijloc, ea trebuie să rămână încă moale, iar marginile să fie, dimpotrivă, tari și bine coapte. Imediat ce este scoasă din cuptor, decorăm tarta cu fulgii de migdale rumeniți în prealabil și cu alte câteva frunzulițe de cimbru proaspăt, apoi o lăsăm să se răcească în totalitate pentru a o putea tăia felii și a o împărți celor din jur. 🙂









0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Komentáře


bottom of page