top of page

MOULES FRITES: MIDII ÎN BERE ȘI CARTOFI PRĂJIȚI



Despre moules frites, midiile însoțite de cartofi prăjiți, știu că se bucură de o mare popularitate, nu doar în Belgia (acolo unde se crede că își au originea) sau în Franța (unde sunt la fel de larg răspândite), ci, într-o formă sau alta, peste tot în lume.


Și, la drept vorbind, pe undeva prin lume ar fi trebuit să fiu și eu la ora la care scriu acest material, dacă o gripă deloc prietenoasă n-ar fi insistat să-mi petrec weekendul cu ea, în pat, în ciuda biletelor de avion care mă chemau la îmbarcare. De data asta, n-a fost să fie, și cum până acum, din cauza situației, am fost nevoită să fac supradoză de supă de pui, mi-am propus azi să schimb registrul, să mă mobilizez și să vă povestesc despre niște minunate midii în bere, doar-doar s-o schimba și vremea. Le dedic tuturor prietenilor Bistro Margot iubitori de fructe de mare și de soare! 🙂


Rețeta e cât se poate de simplă și rapidă, perfectă pentru o seară de weekend cu prietenii: 1 pachet de midii (al meu a cântărit 900g), o ceapă, 2-3 căței de usturoi, un cub de unt cât o nucă, 1 sticlă de bere (ca să mă conformez, eu am folosit una belgiană), pătrunjel, cartofi pentru prăjit. E una dintre acele rețete atât de simple, dar care te răsplătesc cu un gust atât de bun, că parcă și văd o gașcă de oameni adunați în jurul bolului cu midii încă fierbinți, aruncând cu satisfacție cochiliile și întingând cu pâine rumenită în sosul rămas.


Așadar, pe scurt, la fel cum e și rețeta: midiile se spală bine de tot, apoi se îndepărtează nisipul de pe ele și “barbile”. Ceapa se toacă mărunt, la fel și cățeii de usturoi. Se încinge într-un vas înalt cubul de unt și în el se călesc ușor ceapa și usturoiul, după care se răstoarnă midiile și, pe ele, berea. Se acoperă vasul cu un capac și se lasă așa vreme de 8-10 minute, scuturând din când în când vasul pentru ca midiile să se mai amestece. Se vor deschide foarte repede, iar cele care nu se deschid nici după 8-10 minute trebuie aruncate. Se scot midiile într-un bol, se completează cu sosul format de la bere și sucul pe care midiile l-au secretat în mod natural și se presară deasupra mult pătrunjel tocat mărunt.


Pentru cartofii prăjiți sunt convinsă că nu mai aveți nevoie de instrucțiuni – fiecare își cunoaște preferințele. Mie îmi plac ușor crocanți și frumos rumeniți. Nu uitați să rumeniți și câteva felii de pâine, cu care să absorbiți din când în când din sosul de la midii. E, vorba unei prietene, o bunătate rară.




0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page