Când vine vorba despre cafenele cu istorie, Parisul conduce detașat: sunt atât de multe și atât de pline de poezie, încât simpla întâlnire cu ele te vrăjește, chiar și dacă nu ești pasionat de cafea. Legenda spune că în Paris s-a născut și ceea ce astăzi este considerată a fi cea mai veche cafenea din lume, Le Procope, apărută tocmai în 1686. Aproape că fiecare loc are o poveste a lui, care coboară mult în timp și include personalități dintre cele mai uimitoare, astfel încât este foarte greu să alegi doar câteva despre care să vorbești.
Eu astăzi am ales să vă prezint trei cafenele pariziene pline de istorie, care erau, cândva, loc de întâlnire pentru artiști, poeți, scriitori și intelectuali – și care păstrează și azi ceva din farmecul de altădată. Toate trei sunt situate într-unul dintre cartierele mele preferate, Saint-Germain-des-Prés, la o aruncătură de băț una de alta: două de-o parte a bulevardului, a treia fix peste drum. O sfântă treime în care poveștile parcă plutesc încă în aer, iar istoria te copleșește.
LES DEUX MAGOTS
Mai mult decât o cafenea, Les Deux Magots e o legendă – o legendă rămasă vie mai bine de două sute de ani. Apărută în 1812, inițial cafeneaua a fost situată pe o altă stradă celebră din Paris, Rue de Buci, însă în 1873 a fost mutată în St. Germain, unde a cunoscut și succesul. Pe locul său se afla înainte un simplu magazin cu obiecte diverse – de altfel, și numele cafenelei, Les Deux Magots, se trage de la „două figurine chinezești”. Treptat însă, cafeneaua avea să devină locul de întâlnire pentru o bună parte a elitei literare. Veneau aici să se întrețină și să se relaxeze personalități ca Paul Verlaine, Rimbaud, Mallarmé, André Gide, Jean Giraudoux, Picasso, Hemingway, suprarealiștii lui André Breton și existențialiștii lui Sartre și Beauvoir.
Dar lucrurile nu s-au oprit doar la nivel de socializare: efervescența locului și emulația între cei care îl frecventau au făcut ca, în 1933, să fie creat premiul literar „Les Deux Magots”, ca alternativă la celebrul premiu Goncourt. De atunci și până astăzi, premiul Les Deux Magots este acordat la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, onorând opere neconvenționale și scriitură de calitate.
Și în prezent, cafeneaua continuă să atragă personalități și artiști din lumea întreagă, dar și oameni simpli sau turiști veniți să se bucure de farmecul locului și de emoția provocată de copleșitoarea ei istorie.
CAFÉ DE FLORE
La doi pași de Les Deux Magots se află rivala ei de-o viață, Café de Flore. Dacă vei întreba doi parizieni diferiți pe care dintre ele o preferă, unul va spune categoric Café de Flore, altul va răspunde că, dimpotrivă, Les Deux Magots. Amândouă sunt atât de adânc înrădăcinate în istoria și cultura lor, încât fiecare locuitor a ajuns să aibă preferințele sale. Eu n-am putut să aleg, așa că am mers la amândouă. 🙂
Nici numele Café de Flore nu este întâmplător: povestea lui vine de la statuia unei zeițe romane, Flora, situată în apropierea cafenelei. Fondată în 1887, în timpul Republicii a treia, Café de Flore a devenit și ea, spre sfârșitul secolului al XIX-lea și mai ales în secolul XX, o adevărată instituție. Apollinaire, dadaiștii lui Tristan Tzara, Malraux erau doar câțiva dintre cei de-ai casei. Mai târziu, Café de Flore a devenit și mai în vogă, atrăgând pe banchetele și scaunele ei pictori, cineaști, ziariști, intelectuali. Și nu doar pentru o cafea. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cafeneaua din Saint-Germain-des-Prés devenise o adevărată enclavă de libertate, neatinsă de ocupația germană, pentru că soldații nemți nu o frecventau. Astfel, intelectualii își găsiseră aici o a doua casă. Jean-Paul Sartre povestește că aveau o rutină precisă: veneau acolo la 9 dimineața și lucrau până la prânz, când ieșeau să mănânce, dar reveneau la ora 2 și continuau să lucreze sau să discute între ei până seara, la ora 8, când începeau să-și primească întâlnirile stabilite.
Iar de la Sartre și Beauvoir, lista de personalități s-a extins de-a lungul timpului: Picasso, Jacques Prévert, Juliette Gréco, Boris Vian, Ernest Hemingway, Truman Capote, mai târziu Brigitte Bardot, Alain Delon, Jean-Paul Belmondo, Jane Fonda, Yves Montand. Nu au lipsit de la Café de Flore nici reprezentanții modei, de la designeri faimoși precum Yves Saint Laurent, Givenchy, Lagerfeld, Paco Rabanne, Guy Laroche, până la manechinele care îi însoțeau. Mai aproape de noi, vedete ca Sharon Stone, Robert de Niro, Johnny Depp, Jack Nicholson sau Al Pacino au dus mai departe magia Café de Flore prin prezența lor acolo.
Dar Café de Flore s-a consacrat totuși ca o cafenea literară și, desigur, că nu se putea lăsa mai prejos față de Les Deux Magots: trebuia să aibă și ea un premiu literar. Așa se face că, din 1994, cafeneaua decernează anual Premiul Café de Flore, o tradiție inaugurată de scriitorul Frédéric Beigbeder, care își propune să încurajeze tinerele talente.
BONAPARTE și BRASSERIA LIPP
În spatele lor, fără ieșire directă la bulevard, dar cu o vedere superbă către piațeta Saint-Germain, dominată de bisericuța cu același nume, se află Le Bonaparte. Un loc ceva mai ferit și, am avea tendința să spunem, ceva mai ponderat în turiști. Greu de prins o masă și liberă și aici, mai ales în timpul prânzului, dar așteptarea îți va fi răsplătită cu o priveliște grozavă, un vin bun sau poate, după dispoziție, o salade chèvre-chaud și, contrar mitului larg răspândit, cu o remarcabilă amabilitate a chelnerilor prietenoși.
Cum stai și-ți bei cafeaua la terasa Café de Flore, chiar în fața ta, peste drum, vei observa un alt loc de legendă, aproximativ de-aceeași vârstă: Braseria Lipp a fost fondată în 1880 de către un alsacian care, din dorul de casă, a decis să înceapă să vândă acolo sauerkraut și bere. Așadar, spre deosebire de suratele Les Deux Magots și Café de Flore, Braseria Lipp nu are un nume cu poveste. Dar poveștile care s-au scris în acel loc de-a lungul vremii au compensat destul de mult.
În 1920, braseria a trecut în proprietatea lui Marcellin Cazes, care a redecorat-o complet, făcând din ea un loc la modă, care a atras, la rândul său, poeți de renume, scriitori, dar și oameni politici. Jean Cocteau, Albert Camus, Marcel Proust, Saint-Exupéry sunt doar câteva dintre personalitățile care veneau aici.
Din 1935, și Braseria Lipp decernează propriul premiu literar, Premiul Cazes, acordat în fiecare an câte unui autor care nu a mai câștigat anterior niciun alt premiu în domeniu. Din 1990, braseria aparține acelorași proprietari care dețin și celebra Angelina, cunoscută pentru ceai și ciocolata sa caldă.
Sunt cafenele în care nu mergi însă pentru cafeaua în sine, ci pentru povești și pentru istorie. Pentru fiorii care te trec atunci când te gândești că pe scaunul pe care stai tu a stat, poate, cândva, Picasso și și-a desenat schițele, sau vreun poet celebru care și-a scris acolo versurile. Și poate, în timp ce zăbovești la una dintre mese, începi și tu, măcar cu gândul, să-ți scrii propria poezie.
Comments