Nu știu alții cum sunt, dar eu simt că n-aș fi putut face o alegere mai bună pentru prima mea călătorie în Statele Unite, alta decât New England, o regiune atât de încărcată de istorie încât e privită ca ‘locul de naștere’ al SUA, pentru că aici au descins prima dată coloniștii europeni, atunci când au descoperit America. Regiunea New England cuprinde 6 dintre statele fondatoare: Massachusetts, New Hampshire, Connecticut, Maine, Vermont și Rhode Island și, în afara multelor repere istorice, e o regiune cunoscută în întreaga țară și pentru reperele sale culinare: New England se mândrește cu unele dintre cele mai iubite și mai apreciate mâncăruri din bucătăria tradițională americană!
Nici nu e de mirare, într-un loc cu un relief atât de divers: cu ieșire la oceanul Atlantic, dar și cu munți în care drumurile șerpuitoare mi-au amintit foarte mult de peisajele din România, New England are potențialul de a oferi câte ceva pe placul fiecăruia – dacă e explorată cu inima deschisă.
Iar eu exact asta mi-am propus: să explorez America dincolo de prejudecăți și clișeele legate de fast-food. Și așa am descoperit, printre multe road tripuri pe autostrăzi imprecabile, un ținut surprinzător, cu locuri pline de povești și cu oameni prietenoși.
Cât despre gastronomie, New England clam chowder, Maine lobster roll, Boston baked beans și mai ales USDA prime steak, toate erau pe lista mea de încercat – așa se face că fiecare zi petrecută acolo a adus cu sine o nouă descoperire. Prin urmare, fair warning: acesta va fi un articol lung – dacă nu-ți plac poveștile, poți închide: ți-ai făcut deja o impresie despre New England. Dar dacă ești un om al poveștilor, citește în continuare. S-ar putea să-ți placă și la finalul articolului să rămâi chiar cu un zâmbet.
Primele impresii. Plymouth, Portsmouth, Newport, Manchester – la prima vedere, pare Anglia, dar nu e Anglia. E Noua Anglie. Și multe orășele, în special cele de pe coastă, cu hanurile vechi, de tradiție, amintesc europeanului care ajunge acolo de stilul britanic. There’s a reason why it’s called New England, îi va răspunde americanul.
Dar în același timp, dacă te-ar lega cineva la ochi și te-ar pune să ghicești unde te afli, ar fi imposibil să greșești: de pe coastă până în vârful munților, vei vedea suficiente steaguri ca nu cumva să uiți că te afli în Statele Unite ale Americii.
Cât despre căsuțe, în New England, ele te cuceresc de la prima vedere. Cele mai multe albe, din lemn cu striații, cu prispă și gazon verde, îngrijit de obicei cu religiozitate, se succed armonios într-un peisaj pe care ai senzația că l-ai mai văzut undeva. Ah, da. În filmele americane.
Distanțele dintre ele par mari însă, dar, curând, începi să descoperi că totul e mai mare în America: mașinile, casele, drumurile și porțiile de mâncare Dar nu și distanțele dintre oameni care, din cale afară de comunicativi, nu ezită să intre în vorbă cu tine oriunde se află: la coadă la supermarket, la restaurant, la benzinărie, în lift sau în lobby-ul unui hotel. O altă diferență culturală pentru noi, europenii, pentru care prima lecție învățată în copilărie e să nu vorbim cu străinii. Ceea nu a făcut decât ca explorarea să fie și mai plăcută, de la mare până la munte. Dar să le luăm pe rând: marea, muntele, mâncarea.
MAREA. Peisajele de coastă din New England sunt mai degrabă marcate de un relief plat și se remarcă prin stilul distinct al caselor care se întind de-a lungul malului. De povestit ar fi foarte multe – eu sunt, declarat, omul mării – dar pentru că mi-e teamă ca articolul să nu se transforme într-un roman balzacian, o să las aici, pe scurt, doar câteva locuri care mi-au plăcut în mod deosebit:
Kennebunk Port (în Maine) – poate și pentru că a fost primul din întreaga călătorie americană, care a debutat cu o croazieră de prins homari și, desigur, cu primul din lunga serie de lobster rolls încercați în New England
Black Point Inn, Scarborough (tot în Maine) – unul dintre cele mai vechi și elegante grand hotels de pe coastă, cu o vedere superbă de la terasa restaurantului către plajă și ocean
York Harbour Inn (tot in Maine) – aici am făcut doar un scurt popas, dar York este genul de loc care îmbină dealuri verzi și albastrul mării și case albe, elegante, încât e imposibil să nu te facă să oprești aici măcar pentru puțin
Hampton Beach (New Hampshire), o plajă întinsă cât vezi cu ochii și, pe ea, stăpânii plajei: cei mai mari pescăruși pe care i-am văzut vreodată M-au inspirat să îmi cumpăr chiar de acolo un hanorac cu motto-ul statului NH, Live free or die.
Rockport, Massachussets – orășelul de coastă care mi-a plăcut cel mai mult dintre toate cele vizitate: un mix de galerii de artă, studio-uri de artiști, magazine handmade, homari proaspeți din abundență și oameni simpatici și zâmbitori, peisaj de coastă ca desprins din tablouri (poate asta i-a inspirat pe mulți de aici să devină artiști?). Tot în Rockport se află și Motif no. 1, cunoscută publicului larg drept cea mai pictată casă din America. În Rockport am avut parte și de ploaie, și de soare, fix în ordinea asta, care nu a făcut decât ca incursiunea aici să fie și mai plină de farmec – Rockport e, cu siguranță, un orășel de care te îndrăgostești pe loc.
MUNTELE. După cum spuneam, zona de munte din New England mi-a amintit, de multe ori, de peisajele montane de pe la noi, inclusiv cu ursul care iese la drumul mare și cu Decebal sculptat în munte – doar că în varianta americană se numește The Old Man of the Mountainsși este situat în Franconia, New Hampshire. Lui Old Man of the Mountains, sculptat de natură în stânci, i-a picat fața… la propriu: în 2003, ca urmare a iernilor puternice din zonă, ceea ce părea a fi chipul bătrânului de piatră s-a desprins din munte, dar localnicii încă își amintesc de el cu afecțiune.
Și zona de munte, la fel ca cea de coastă, atrage mulți turiști, în toate anotimpurile: Mount Washington este cel mai înalt vârf din partea de nord-est a Statelor Unite, așa că toată zona e un paradis pentru cei pasionați de schi și de sporturi de iarnă sau de drumeții și camping în timpul verii. Toamna, partea de munte este de o frumusețe care te lasă fără respirație, mai ales în New Hampshire și Vermont, unde turiști din întreaga țară vin să asiste la ceea ce se cheamă ‘Fall foliage’, fenomenul de ‘ruginire’ a frunzelor în trecerea de la vară la toamnă. Nu am prins decât debutul timid al acestui fenomen, care se manifestă în toată splendoarea lui în septembrie-octombrie. Dar am văzut multe altele, dintre care las mai jos ce mi-a plăcut în mod deosebit:
preferatul meu absolut din zona de munte a fost un loc numit Tall Timber Lodge,situat în Pittsburg, New Hampshire’s North Country, nu departe de granița cu Canada. Locul îmbină liniștea dată de faptul că uneori semnalul la telefon pălește cu farmecul cabanelor amenajate ca-ntr-o poveste, iar faptul că seara te poți bucura de o cină cu melci, rață și un vin bun la lumina lumânărilor în restaurantul complexului, cunoscut și apreciat în zonă, iar dimineața îți poți bea cafeaua pe malul lacului și singura mișcare care se aude e cea a rațelor care înoată, nu face decât să sporească magia locului
Mount Washington Resort (New Hampshire), unul dintre marile hoteluri de la începutul secolului trecut, care adăpostește și un vechi speakeasy din vremea Prohibiției
North Conway și împrejurimile sale, cu trenul panoramic (un fel de “Mocăniță”) care pornește de acolo, ducând turiștii într-un experiență de descoperire a ținutului. Nu m-am dat cu North Conway Scenic Railroad, dar l-am surprins în acțiune 🙂
drumurile, unele dintre ele spectaculoase ca un rollercoaster, o încântare pentru fotografi, bikeri și călători în general – Kangamangus Highway este unul dintre cele mai cunoscute din țară mai ales pentru foliajul de toamnă (pe care, din nou, îmi pare rău că nu l-am prins!)
Mâncarea. Printre atâtea drumuri, era normal ca mâncarea să fie o parte importantă a incursiunii în New England. Și Noua Anglie nu a dezamăgit! Ce am încercat și mi-a plăcut:
New England clam chowder (sau, în accent local, chowda), supa-cremă de scoici specifică regiunii, deopotrivă sățioasă și savuroasă, pe care nu am ezitat să o încerc de fiecare dată când am avut ocazia. Preferata mea absolută a fost una cu scoici, cartofi și o adiție de bucățele de bacon, servită, în spiritul tradiției, cu oyster crackers alături.
New England lobster roll (sau, în accent local, lobsta) – l-am testat repetitiv, că doar ăsta a fost laitmotivul întregii incursiuni
Maine mussels – mari și cărnoase, dar mai ales cât se poate de proaspete
Celebrele Boston baked beans, cu varianta tradițională chiar de hot dogs & beans
Fish & chips (when in New England…)
am lăsat special la urmă vita americană, pentru că am considerat că merită o mențiune specială: fragedă, suculentă, organică, direct de la ferme în care animalele cresc libere direct pe pășune, vita americană, sus de tot în lista mea cu ingrediente de încercat, m-a impresionat în toate formele în care am încercat-o, de la clasicii burgeri până la așa-numitele Delmonico steaks. USDA prime își merită faima 🙂
コメント