În istorie, Evul Mediu a rămas mai degrabă cunoscut ca o perioadă întunecată (“the Dark Ages”) și austeră – dar este această imagine valabilă și pentru gastronomia acelei epoci? Cum se gătea și se mânca în Evul Mediu? Care erau obiceiurile alimentare și cum arătau mesele de atunci? Vom afla în articolul de astăzi, de la Bistro Margot, unde voi împărtăși pe scurt câteva informații aflate în cadrul cursului de gastronomie medievală de la Hautes Études du Goût.
DE LA CER LA PĂMÂNT
Cum Evul Mediu a fost profund marcat religios, nu e surprinzător că și mâncarea era ierarhizată în funcție de distanța față de cer, prin raportare la divinitate: cu cât un aliment era mai “sus”, adică mai aproape de Dumnezeu, cu atât era mai dezirabil și recomandat pentru a fi consumat. De exemplu, pe primul loc se situau arborii fructiferi, urmați de frunzele plantelor cu rădăcina în pământ (cum ar fi spanacul sau salata), apoi rădăcinoasele (precum morcovii) și, pe ultimul loc, bulbii (ceapa, usturoiul).
Această clasificare era valabilă și pentru carne. Păsările mici, cele care puteau zbura, erau considerate cele mai nobile și demne de a fi consumate. Urmau puii, rațele, gâștele – păsările care nu zburau, apoi vitele și oile, iar pe ultimul loc, porcul.
CONDIMENTELE ȘI POSTUL
Un loc foarte important în gastronomia medievală era ocupat de condimente. Provenind din locuri îndepărtate, precum India, Africa sau Orientul, acestea erau ingrediente scumpe, rezervate în special nobililor. Nu erau folosite doar pentru a potența gustul mâncării, ci și ca prescripții medicale, deoarece se credea că anumite alimente erau potrivite fiecărui temperament. Cele mai des întâlnite condimente erau piperul, scorțișoara, ghimbirul, cuișoarele, nucșoara și cardamomul.
Alternanța gras/slab era un alt principiu important al gastronomiei medievale, tradus astăzi prin „zile de dulce” și „zile de post”. Datorită influenței religioase puternice, postul era o parte integrantă a vieții. Era obligatoriu în zilele de miercuri și vineri, iar în perioada Paștelui se ținea un post de 40 de zile. Călugării țineau post tot timpul anului.
Postul era esențial mai ales în familiile de elită, unde untul și carnea erau mai des întâlnite, spre deosebire de familiile oamenilor simpli, care trăiau o viață mult mai austeră.
O MASĂ RAFINATĂ: OBICEIURI ȘI BUNE MANIERE
Banchetele organizate în palatele nobililor erau adevărate spectacole, așa cum am putut observa în cadrul cinei medievale recreate la HEG. Înainte de începerea mesei, servitorii treceau pe la fiecare oaspete cu un bol cu apă înmiresmată cu petale de flori, iar invitații își spălau mâinile cu această apă, pregătindu-se astfel pentru cină. În acele vremuri, tacâmurile nu existau, iar mesenii trebuiau să mănânce cu mâna dreaptă, deoarece mâna stângă era considerată “unealta diavolului”.
Mâncarea era servită à la francaise, dar în loc de farfurii, se foloseau felii mari de pâine. Existau servitori special desemnați să taie carnea la masă, în special pentru doamne. Deși acum ni s-ar părea ciudat, în Evul Mediu vinul se bea diluat cu apă, condimentat și îndulcit, iar femeilor nu le era permis să-l consume.
Comentarios