top of page

CROQUE MONSIEUR CU TRUFE LOCALE


Pentru zilele de sărbătoare sau pur și simplu pentru zile obișnuite, dar care se cer a fi trăite ca niște zile de sărbătoare, am îmbogățit clasicul sandviș franțuzesc croque monsieur cu felii subțiri de trufe și i-am dat un aer festiv, elegant, parfumat. Completat de efervescența unei băuturi spumante, devine un adevărat răsfăț.


Pentru sandvișul propriu-zis, am luat 2 felii de pâine toast, le-am uns cu unt și între ele am introdus câte o felie de jambon cu trufe, maturat și două felii de brânză gruyère. Am rumenit ușor în tigaie sandvișul astfel format, întâi pe o parte, apoi pe cealaltă și apoi am trecut la etapa a doua, cea în care am pregătit sosul mornay – de fapt, un sos bechamel îmbogățit cu brânză. Aceasta a fost, probabil, etapa care a necesitat cel mai mult efort, într-o rețetă altfel simplissimă, dar cu un rezultat spectaculos.


Am pus așadar pe foc la topit, pe foc mic, un cub de unt (25-30 g) în care am presărat o linguriță (cu vârf) de făină, amestecând continuu. Am adăugat apoi 125 ml lapte, fără a mă opri din amestec, până când totul a început să capete consistență. Atunci am adăugat 30g de brânză gruyère rasă, continuând să amestec până când brânza s-a topit, iar compoziția s-a transformat într-un sos.


Pe o tavă, am introdus în cuptorul preîncălzit sandvișul croque monsieur, turnând peste el, atât cât să acopere partea superioară, din sosul mornay, am asezonat cu sare și piper proaspăt râșnit și am lăsat totul să se rumenească până când sandvișul a devenit auriu și, așa cum îi spune și numele, ușor crocant. Satisfacția supremă a coincis cu marele final, atunci când am ras, cu generozitate – după cum mă știți – deasupra sandivșului abia scos din cuptor felii subțiri de trufe românești, care au parfumat totul cu aroma inconfundabilă pe care iubitorii ar recunoaște-o și-n somn.



0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page