Am descoperit amba datorită prietenei mele, Caterina, care mi-a adus cadou acest condiment sub formă de pudră, la întoarcerea dintr-o călătorie în Israel. Specifică Orientului Mijlociu, ușor acrișoară, ușor amăruie, cu o vagă dulceață care o echilibrează, amba mi-a stârnit rapid interesul, așa că am decis să o încerc pe o carne care mi s-a părut potrivită cu trăsăturile sale: carnea tânără și fragedă de miel, aflată sus în topul preferințelor mele personale – în mod special cotletele, pe care le găsesc de-a dreptul fermecătoare și estetic, nu doar gustativ. Între timp, de la acel moment și până la scrierea acestui articol, amba s-a terminat, dar Cati a plecat într-o nouă călătorie. Dar aceste cotlete de miel cu amba, lămâie și miere vor rămâne consemnate aici, cu scopul de a îmbogăți arhiva și memoria gustativă.
Cât despre pregătirea lor, nimic mai simplu: am lăsat cotletele la marinat peste noapte, într-un amestec de amba, suc de lămâie și miere. Le-am gătit apoi în cuptorul preîncălzit, alături de niște crenguțe proaspete de rozmarin parfumat, o minunăție în combinație cu carnea de miel. 170 de grade – le puteți lăsa câte 10-15 minute pe fiecare parte, în funcție de dimensiunea lor și de gradul de coacere pe care vreți să îl obțineți (mai puțin pentru medium-rare, mai mult dacă le vreți bine făcute). Rezultatul? Frăgezimea incredibilă a cărnii de miel ușor caramelizate, cu dulceața ei naturală subliniată de combinația ingredientelor s-a îmbinat perfect cu niște cartofi noi de primăvară, asezonați, în simplitatea lor, doar cu sare și rumeniți până au atins auriul perfect. Paradoxul face că în franceză, miel înseamnă miere. Așa încât, cu sau fără nu-foarte-accesibila ambă, cotletele de miel cu miere rămân în topul preferințelor mele, mai ales dacă se găsește și-un merlot prin preajmă.
Comments