O fi soarele, o fi marea, nu știm – cert e că popoarele mediteraneene par să știe ceva mai multe despre ce înseamnă o viață trăită simplu și frumos. Și nu de azi-de ieri, ci de mii de ani. Ulei de măsline, lămâi, pește și fructe de mare proaspete, legume și fructe dintre cele mai colorate, condimente și ierburi aromatice, completate de vin lejer, în ton cu clima caldă și prietenoasă a zonei, asemenea celor care o locuiesc — gustul mediteranean pare să poarte cu el ceva atemporal și inefabil, ceva care se înnoiește cu fiecare anotimp și care, în același timp, pare să rămână mereu la fel.
Înscrisă în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO încă din 2013, “dieta mediteraneană” (cu sensul grecescului díaita = stil de viață) desemnează o practică socială bazată pe un set de cunoștințe, practici, ritualuri, simboluri și tradiții specifice țărilor din bazinul mediteranean, cu accent pe comensalitate, convivialitate și ospitalitate.
Șapte țări mediteraneene reprezintă acest stil de viață în patrimoniul cultural imaterial UNESCO: Cipru, Croația, Spania, Grecia, Italia, Maroc și Portugalia.
La început, în 2010, recunoașterea a fost doar pentru Spania, Italia, Grecia și Maroc, dar în 2013 aria de reprezentare a fost extinsă pentru a include și Ciprul, Croația și Portugalia.
Având la bază o credință a grecilor antici, pentru care în spatele oricărui simplu muritor care bătea la ușă sau se așeza la masă era posibil să se ascundă un zeu poposit pe pământ, printre oameni, ospitalitatea mediteraneană încapsulează ideea că orice musafir trebuie primit și onorat cum se cuvine. Astfel, mâncarea devine pretext pentru a aduce împreună oameni de toate vârstele, condițiile și clasele sociale, pentru a cultiva o stare de bine și pentru a celebra, în esență, frumusețea vieții.
Mesele împărtășite cu ceilalți sunt parte din identitatea culturală a popoarelor mediteraneene — momente de schimb și de coeziune socială, o reafirmare a ideii de familie, de grup sau de comunitate, în fapt, a ideii de “împreună”.
Nu doar mâncarea așezată pe masă este însă importantă în stilul de viață mediteranean, ci și felul în care ea este preparată, transportată și conservată. De la tehnici culinare care permit prezervarea mâncărurilor și până la vasele ceramice cu motive recognoscibile sau coșurile cu împletituri și cromatică specifică, artizanatul și meșteșugurile joacă un rol foarte important în conservarea tradițiilor.
Un alt rol foarte important este reprezentat de femeile comunităților respective, păstrătoare și transmițătoare ale tradițiilor, cu respect față de ritmul natural al anotimpurilor, pentru sezonalitate, pentru sărbători.
De altfel, transmiterea din generație în generație, mai ales prin intermediul familiei, a acestor valori, practici și tradiții reprezintă nu doar o modalitate de a asigura continuitatea lor, ci și un liant social — rolul său este de a crea un sentiment de apartenență, un spațiu al identității, al împărtășirii și al regăsirii.
Comentarios