Cantucci: idee grozavă de cadouri comestibile pentru cei dragi sau doar de răsfăț, alături de o cafea sau vin santo, pentru tine. Imaginează-ți doar că le pui unul peste altul într-o cutie festivă, iar aroma lor se răspândește în căldura casei în timp ce tu legi cutia cu o fundiță, gândindu-te doar la surpriza pe care o vor avea cei care o vor deschide. Sau imaginează-ți că ajungi acasă seara, după o zi friguroasă în care ai alergat continuu, e cald, e liniște, te bucuri de o masă bună, iar la finalul ei îți torni un binemeritat pahar de vin Santo și înmoi în el un biscuite aromat, din care muști apoi cu nesaț. Sau închipuie-ți că ai ajuns dimineața la birou, îți faci o cafea și pentru că agitația încă nu a început, ai timp să așezi lângă ea și un biscotto. Pentru că pot fi păstrați foarte mult timp, ți-ai făcut chiar o rezervă pe care o ții pe masă, într-un recipient potrivit. Te-ai îndrăgostit acum mult timp de biscotti și cantucci și te înțeleg perfect: și mie mi s-a întâmplat la fel. Iar rețeta de azi este una pe care am adus-o cu mine chiar din locul de origine al acestor biscuiți: din Italia, în care am făcut un amplu turneu de cercetare în această toamnă. Eu i-am adăugat niște note personale, iar astăzi o împărtășesc și cu tine.
CANTUCCI SAU BISCOTII: CARE E DIFERENȚA?
Povestea lor este cât lumea de veche, pentru că primii biscotti au apărut și apoi au început să fie răspândiți pe scară largă în timpul Imperiului Roman, când militarii din legiunile romane îi foloseau în expedițiile pe care le făceau. Aveau și de ce: tari, dar aromați și consistenți, biscotti puteau fi păstrați foarte mult timp, așa că formau gustarea perfectă. Și nu se numeau biscotti întâmplător: numele lor descrie chiar procesul prin care sunt făcuți: “bis” (doi) și “coctum” (copt) – “copt de două ori”. Din păcate, odată cu dispariția Imperiului Roman au dispărut și biscotti. Din fericire, Renașterea i-a readus în istorie: biscotti au reapărut în Toscana, unde erau pregătiți cu migdale, care se găseau din abundență în această regiune a Italiei. Denumirea lor specifică era însă alta: cantucci (sau cantuccini di Prato) face referire doar la acei biscotti pregătiți cu migdale. În zilele noastre, cantucci toscani au ajuns chiar să aibă origine recunoscută de Comisia Europeană și protejată prin lege (PDI – Protected Designation of Origin, PGI – Protected Geographical Indication).
INGREDIENTE:
250g de făină
2 ouă
200g de zahăr
100g de migdale decojite
1 linguriță de praf de copt
1 lingură de alcool (Marsala, Limoncello, Grand Marnier)
semințele unei păstăi de vanilie
coaja de portocală rasă
PREPARARE:
Începe prin a încălzi cuptorul la 180 de grade. Într-un bol, amestecă făina și praful de copt, apoi fă o gaură în mijlocul amestecului și pune în ea ouăle, zahărul, cantitatea de alcool, coaja de portocală rasă, semințele unei păstăi de vanilie și migdalele decojite. Amestecă totul întâi cu o lingură de lemn, apoi spre final, când se formează aluatul, cu mâna. Modelează-l într-un rulou de lungimea tăvii în care urmează să fie copt, apoi aplatizează-l ușor cu mâna. Pune-l la cuptor timp de 25 de minute. Când timpul s-a scurs, scoate-l pe o suprafață de lucru și, cu grijă, taie-l felii. Ai format astfel cantucci. Aliniază-i cu grijă din nou în tavă, apoi pune-i la cuptor și mai coace-i încă o dată, câte 5 minute pe fiecare parte. Nu uita, “biscotti” înseamnă copt de două ori! 🙂
Odată scoși din cuptor, cantucci se vor întări rapid. Nu te neliniști, așa trebuie să fie – amintește-ți povestea lor și cum militarii din legiunile romane îi purtau în ranițe mult timp în acțiunile pe care le întreprindeau. Tocmai de aceea, în mod tradițional, italienii obișnuiesc să înmoaie cantucci în vin santo și să-i servească astfel, la finalul mesei. Pot fi însă la fel de bine înmuiați în cafeaua de dimineață sau în ceaiul tău preferat.
Comments