A fost supranumit “Le Roi des Chefs et le Chef des Rois”. Iar dacă cineva ar trebui să indice un singur nume care stă la baza a ceea ce este gastronomia franceză astăzi, atunci acel nume ar fi Marie-Antoine Carême (1783-1833). Sau Antonin, cum își spunea. Un om care și-a urmat cu ardoare pasiunea pentru arta culinara zi de zi, până la sfârșitul vieții sale, lăsând culturii franceze o moștenire impresionantă și un nou fel de a se raporta la mâncare.
Născut într-o familie săracă, Carême a fost abandonat pe străzile Parisului la vârsta de zece ani, când a fost luat în îngrijire de patronul unui restaurant, ocazie cu care a învățat bazele bucătăriei. La 16 ani devine ucenic al lui Sylvain Bailly pe Rue de Vivienne, la una dintre cofetăriile celebre ale Parisului, situată în apropiere de Palais Royal. Bailly îl încurajează pe Carême să învețe, remarcând de timpuriu talentul său și pasiunea lui Carême de a face vizite cât mai dese la Biblioteca Națională. Aici, pasionat de arhitectură, Carême și-a folosit timpul pentru a copia din cărți diverse desene arhitecturale pe care le-a folosit mai târziu în creațiile sale de cofetărie (celebrele pièces-montées), îndelung admirate de către clienții lui Bailly.
Astfel, Carême s-a făcut cunoscut printre marile personalități ale vremii, printre care și celebrul om politic Talleyrand, client fidel al lui Bailly. De atunci, o frumoasă și lungă relație s-a conturat între diplomatul francez și cel care avea să devină “Europe’s first celebrity chef”: Talleyrand l-a luat pe Carême în serviciul său, apreciindu-l foarte mult și oferindu-i toate condițiile de care avea nevoie, iar Carême, la rândul său, l-a apreciat enorm pe Talleyrand și s-a străduit să-i ofere experiențe culinare dintre cele mai sofisticate. De altfel, el și-a și declarat loialitatea, afirmând , în repetate rânduri, că are “Un seul maître: Talleyrand; une seule maîtresse: la cuisine”.
Aceasta era viziunea lui Carême asupra artei culinare, căreia i s-a dedicat întru totul, în studiul și dezvoltatea căreia s-a cufundat zi și noapte pentru a-i schimba definitiv fața. Deși a stat la Talleyrand 12 ani și nu a fost doar bucătarul lui personal, ci l-a ajutat, prin creațiile sale, să folosească arta gastronomică și ca instrument diplomatic, Antonin Carême avea să devină cel mai râvnit bucătar al Europei și, într-un final, avea să plece să lucreze pentru case mult mai mari. Napoleon, Prințul Regent al Angliei (viitorul Rege George al IV-lea), Țarul Alexandru I, Curtea Vieneză, Ambasada Britanică, Lordul Stewart, Baronul de Rothschild – cu toții au vrut să se bucure de creativitatea și geniul lui Carême și s-au întrecut în a plăti bani grei pentru asta.
A gătit pentru cei mai bogați oameni ai vremii, împărați, regi, nobili, oameni politici, bancheri. Cu toate acestea, principiul lui era următorul: “The rich man who is miserly only eats to live, lives his life in mediocrity and dies in it too. A rich man who does not appreciate a good cook will never know ineffable joy”. Și, într-adevăr, după ce el avea să se stingă, Țarul Alexandru I avea să spună despre el: “Carême este cel care ne-a învățat să mâncăm”.
A murit la vârsta de 48 de ani, tânăr, răpus de sacrificiul muncii permanente în bucătărie, dar văzându-și împlinit visul de a-și aduna întreaga experiența culinară într-o carte: L’Art de la cuisine francaise au XIX-ème siecle, carte prin care ne invită și astăzi la ospețele regilor, împăraților și nobililor pe care i-a servit. Și, dincolo de toate, o carte de referință pentru ceea ce înseamnă astăzi gastronomia franceză.
Carême a fost înmormântat la cimitirul Montmartre, în Paris; moștenirea lui continuă să trăiasca prin creațiile sofisticate pe care le-a lăsat: formule inovatoare, rețete rafinate, dar mai ales spectaculoasele și arhitecturalele pièces montées – contribuția lui Carême la formarea și dezvoltarea bucătăriei franceze, care avea să devină cea mai apreciată din lume, a fost fundamentală.
Comentarios